luni, 23 mai 2016

Depunerea Jurămîntului militar de către absolvenţii catedrei militare a UPS "Ion Creangă"

În conformitate cu Regulamentului de funcţionare a catedrelor şi Regulamentul serviciului interior al Forţelor Armate ale Republicii Moldova, la 21 mai 2016 absolvenţii Catedrei militare a Universităţii Pedagogice de Stat "Ion Creangă", au depus Jurămîntul militar, în cadrul unei ceremonii oficiale. Ceremonia s-a desfăşurat în tabăra militară a Brigăzii 2 infanterie moto „Ştefan cel Mare”. La ceremonia au participat reprezentanţi ai conducerii UPS, veterani de război,  părinţi, rude, prieteni ai studenţilor. 

Moderatorul locotenent-colonel(r) Iurie Moisei a menţionat semnificaţia majoră a Jurămîntului militar, a datoriei constituţionale, a onoarei şi a responsabilităţii ce le revin militarilor care au depus Jurămîntul militar de credinţă Patriei.
Fiecare cetăţean al Republicii Moldova este obligat în timpul satisfacerii serviciului militar să depună Jurămîntul militar, prin care se leagă cu întreaga sa fiinţă de poporul şi Patria sa. Semnificaţiile patriotice ale Jurămîntului militar se manifestă în starea de spirit a oştirii faţă de patrie. Astfel, depunerea Jurămîntului militar faţă de patrie  şi popor este unul din cele mai înălţătoare momente ale vieţii de ostaş, cînd fiecare tînăr îşi asumă conştient responsabilitatea apărării independenţei şi suveranităţii Republicii Moldova.

 


Apoi grupa portdrapel a ridicat Drapelul de Stat pe catarg sub intonarea Imnului de Stat.



Studentul Vasile Caţanovschi a rostit iar studenţii au repetat textul Jurămîntului militar.

După raportul colonelului Ch.Levinţa şeful catedrei militare  general de brigadă Vasile Grosu i-a felicitat pe studenţi cu depunerea jurămîntului militar.

„Astăzi, devenind soldaţi şi sergenţi în rezervă în adevăratul sens al cuvîntului, v-aţi asumat mari responsabilităţi, dar, în acelaşi timp, urmează să îndepliniţi o nobilă misiune — cea de apărare a patriei noastre. De aceea vă îndemn să fiţi curajoşi, responsabili şi devotaţi în tot ce realizaţi”, a declarat general de brigadă în rezervă Vasile Grosu – şeful Catedrei militare.



Cu un cuvînt de salut s-a adresat studenta care a absolvit cu rezultate excelente cursul catedrei militare Marina Bîtcă. Absolventa a menţionat recunoştinţa faţă de colectivului pedagogic a catedrei militare, pentru priceperea şi munca asiduă pe care au depus-o profesorii de-a lungul acestui timp. “În numele tuturor celor care astăzi au depus Jurămîntul militar în faţa Drapelului de Stat, în faţa rudelor, camarazilor, vreau să vă asigur cu toată certitudinea ca vom îndeplini cu cinste obligaţiunile şi îndatoriile ce ni se revin, vom respecta legile şi regulamentele militare, vom respecta legămîntul dat şi vom fi apărători destoinici a acestei ţări” – a spus Marina Bîtcă.


 Cu un mesaj de felicitare s-a adresat  reprezentantului conducerii universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” domnul prorector Valentin Cuşcă.
Studenţilor s-a adresat reprezentantului Armatei Naţionale comandantul Bg.2I.Mo. domnul colonel Sergiu Şaramet.

Cu o povaţă şi felicitare s-a adresat mama studentului Daniel-Darius Sadovei –                   doamna Larisa Sadovei. Dumneaei i-a mulţumit conducerii şi lectorilor Catedrei Militare a Universităţii pedagogice de stat "Ion Creangă", relevînd schimbările pozitive în comportarea tineretului în cadrul educaţiei militaro-patriotice parvenite pe parcursul studiilor la catedră şi le-a dorit tuturor sănătate, succese şi toate cele bune.


Apoi colonel (r) Chiril Levinţa a dat comanda şi formaţia de studenţi a trecut cu pas de defilare dînd onorul Drapelului de Stat al Republicii Moldova.


În cinstea şi memoria eroilor căzuţi în conflictul armat pentru independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, studenţii Catedrei militare au depus  flori la „Memorialul Gloriei Militare




Ceremonia desfăşurată astăzi şi-a atins scopul avînd un impact educativ bun,  contribuind la formarea sentimentelor înalte de dragoste faţă de patrie şi popor, respectul faţă de înintaşi, responsabilităţii pentru datoria militară. în final studenţii au făcut o fotografie comună cu cadrele didactice ale catedrei militare, oaspeţii şi rude.